What to buzz about?

Am terminat de citit Buzz Marketing de Mark Hughes si pot spune ca mi-am depasit prejudecatile legate de genul acesta de carti din domenii ca marketing, management, branding, care, de obicei, mi se par pline de truisme si clisee. De aceasta data, dincolo de aspectul de blabla, a existat substanta, o substanta foarte practica, bogata in informatii si studii de caz.

Am citit despre idei neconventionale cum ar fi:

• sa iti faci reclama pe flotoarele vaselor de toaleta
• sa redenumesti un oras dupa brandul tau (vezi exemplul Half.com)
• sa folosesti pungile de alune drept spatiu publicitar lipsit de zgomot informational
• sa promovezi o vopsea de textile prin intermediul Woodstock-ului etc

De asemenea, am aflat povestea din spatele razboiului Pepsi vs Coca, am aflat de ce Apple a revolutionat publicitatea si cum a devenit Super Bowl-ul spatiul cel mai ravnit pentru publicitarii din intreaga lume, am inteles de ce este Britney Spears un brand atat de puternic, pe scurt, am aflat ca trebuie sa stii cum sa apesi butoanele potrivite ale publicului pentru ca acesta sa reactioneze.Este vorba despre crearea unui continut care sa starneasca discutii pentru ca este:

1. Neobisnuit

2. Ilar

3. Scandalos

4. Tabu

5. Remarcabil

6. Secret

Alte tips&tricks?

1. Personalitate!

2. Creativitate!

3. Rabdare!

4. Supravegherea continua a brandului!

CONCLUZIA: a fost usor de citit, scrisa cu mult umor si poate fi o sursa de inspiratie.

DA si NU pentru PR Cultural

La initiativa CNSC, dar si pentru ca este un subiect cu care tot cochetez de ceva timp, am  zis sa scriu si eu de ce da si de ce nu pentru PR-ul Cultural. Voila!

De ce as lucra in acest domeniu?

1. Pentru ca imi place si cred ca daca nu faci ceva in care sa crezi cu tarie, mai ales cand vorbim de a “comunica” acel ceva, atunci sansele tale sunt zero din start. Cultura reprezinta  “acel ceva” care intotdeauna va avea un loc special in mintea mea si pentru care as lucra cu drag si zambetul pe buze in fiecare zi.

2. Pentru ca e nevoie – tocmai pentru ca sunt un “devorator” de cultura, in special de partea literara si cinematografica a ei, imi dau seama cat de multe lucruri se pot face inca pentru a fi “diferit” in peisajul romanesc cultural, pentru a educa publicul, pentru a deschide apetitul oamenilor. E inca un “teren” care mai are multe de descoperit celui care stie cum sa se uite.

3. Pentru ca viata fara cultura, nu are gust si daca se spune ca gusturile nu se discuta, ele se pot intotdeauna nuanta

De ce nu as lucra in domeniu?

1. Pentru ca exista multa birocratie de care trebuie  sa se tina cont (desi nu cred ca este domeniu care sa scape de aceasta “tara ereditara”).

2. Pentru ca uneori esti un Don Quijote in lupta cu morile de vant (a se citi institutii care nu stiu decat sa iti puna bete in roate, care nu sustin initiativele tale, mai ales daca indraznesti sa fii si neconventional).

3.  Pentru ca este un domeniu artistic, iar asta presupune si multe orgolii de intretinut, ceea ce poate deveni frustrant si obositor la un moment dat.

Cam astea ar fi argumentele mele pentru DA si NU. Pana una alta, insa, felicitari organizatorilor CNSC si ne revedem la anul!

Murakami viseaza oi

Desi nu am mai scris de ceva timp pe acest colt de jurnal virtual, asta nu inseamna ca nu am mai citit, dimpotriva incerc sa tin pasul cu multitudinea de romane ce se aduna pe noptiera si care asteapta cu nerabdare sa le deschid. Tot pe noptiera ma astepta si In cautarea oii fantastice a scriitorului-obsesie personala Haruki Murakami.

In aceeasi maniera urbano-cosmopolita, Murakami a reusit sa ma surprinda inca o data cu o noua abordare a fantasy-ului. Desi este adevarat ca exista anumite pattern-uri dupa care isi construieste trecerea de la realitate la fantezie si invers, el alege intotdeauna un alt subiect pe care il fructifica in cele mai neasteptate moduri. La un singur lucru ma astept intotdeauna de la el – ca voi descoperi un fir narativ neasteptat. In romanul de fata, personajul principal este un tip absolut banal, fara visuri si sperante, parasit de sotie, complet singur si resemnat, care ajunge sa fie trimis in cautarea unei oi fantastice si sa se indragosteasca de o fata cu urechi speciale, cu puteri de oracol, care il insoteste in aventura nebuneasca a descoperirii fantasticului.

Ca de obicei, romanul lui Murakami incepe cat se poate de normal pentru a sari brusc intr-o alta dimensiune a universului unde exista experimente militare, societati secrete cu obiective inalte de manipulare a maselor si cucerire a lumii si o oaie cu puteri mistice, care ocupa trupul muritorilor pentru a-i transforma in dictatori nemilosi, numai pentru propriul amuzament. Cum se continua povestea, asta este un fapt pe care nu il pot dezvalui, atat pentru ca doresc sa mentin suspansul, dar si pentru ca intriga complexa si planurile narative multiple ma impiedica sa pot face un simplu rezumat.

Un roman fantasy contemporan, care pleaca din Japonia super-tehnologizata pentru a se pierde in munti unde pasteau oi cu puteri aparte si cu stea nu in frunte, ci pe corp…un personaj banal care da dovada de mai multa putere decat crede ca poseda…o lume cotidiana cu rabufniri de paranormal…toate acestea in “dulcele stil” Murakami.

Daca m-am intors pe blog, macar sa imi reanimez obsesiile pentru scriitori si genuri literare.

Bantuiti de forta creatiei

Haunted, in original, romanul lui Chuck Palahniuk a fost o provocare pentru care ii multumesc lui Rox, care a lansat ideea de a face posta o carte.

Mi-a luat ceva timp sa intru in lumea diabolic de creativa a lui Palahniuk, dupa cum mi-a luat ceva timp pentru a ma hotari cum sa imi scriu impresiile despre acest roman. Marturisesc faptul ca, nici acum, pe masura ce scriu, nu stiu exact unde voi ajunge, exact asa cum Haunted se construieste paragraf cu paragraf si, oricat de avizat ai fi ca cititor, nu poti prezice nimic din ceea ce urmeaza.

Pana la urma intrebarea care se naste este: despre ce e vorba? sau, mai bine zis, ce intentie a avut scriitorul? Pentru mine, Haunted prezinta mai mult decat o tabara de scriitori care sunt ”sechestrati” de buna voie intr-un teatru parasit de catre infamul domn Whittier, pentru mine romanul prezinta modul in care lumea poate evolua catre tenebre, poate transforma in forta creativa cele mai mari nenorociri ale vietii si cele mai intunecate ganduri ale fiintei umane.

Palahniuk prezinta, prin intermediul povestirii-rama, 19 personaje care isi spun povestea, iar fiecare poveste sondeaza mai adanc in drama personala a fiecaruia, delimitand cu greu faptele de fictiune, tocmai pentru a ajunge la ideea ca traim pe o planeta a suferintei si a solitudinii, dar, pana la urma, creatia presupune sacrificiu si suferinta. Caci, Haunted ar putea fi interpretat si asa, ca o mare alegorie pentru traumele pe care fiecare artist le sufera in momentul in care isi creeaza opera, fiind nevoit sa renunte la o parte din el cu fiecare noua creatie.

Haunted este o colectie de tipuri umane, de vicii si tabuuri sociale, care are curajul de pune degetul pe multe rani sangerande ale societatii contemporane, lucru dezvaluit inca de la inceput cu ajutorul poreclelor sub care personajele se ascund pentru a-si scrie/spune povestile – Mama Natura, Contele Calomniei, Veriga Lipsa, Contesa Clarviziune, Sfantul fara Mate etc.

Iar,pentru final, daca ar fi sa spun care a fost povestea mea ”preferata” din aceasta colectie, as spune ca aceasta este povestea doamnei Clark despre Cutia Cosmarurilor. Despre ce este vorba acolo? Va las placerea de a afla singuri, intrucat povestea merge mai departe, iar cartea a ajuns deja la urmatorul pe lista ”cartii posta”.

Astept sa citesc o noua recenzie. Pana atunci, daca v-am facut curiosi sau daca sunteti deja familiarizati cu Palahniuk, voila un mini-discurs al scriitorului:

Pe urmele lui Alice

De ce am vrut sa citesc eu cartea cu acest titlu? Tocmai pentru ca impartasesc numele cu eroina romanului de gen chick-lit, scris de Claire Naylor. Si, de asemenea, pentru ca aveam chef de un roman usurel, amuzant, de dragoste, numai bun pentru putina relaxare dupa o licenta extrem de solicitanta.

Eroina noastra este o londoneza stresata, care si-a pierdut in acelasi timp jobul si iubitul, dar care, dupa ce isi plange bine de mila, se hotaraste sa isi gaseasca fericirea in mondenul LA, alaturi de o veche prietena, ajunsa mare star in lumea cinematografica. Astfel, Alice ajunge mica aparitie exotica pentru cercurile de cinici si excentrici din LA si, mai mult decat atat, ea reuseste sa obtina o slujba in PR (se pare ca am chiar mai multe lucruri in comun cu eroina) unde trebuie sa promoveze staruri rock mai mult sau mai putin trecute de prima glorie.

Totusi, de ce pe urmele lui Alice? Pentru ca, in toata invalmaseala asta de fotomodele, staruri de cinema si vedetisme, apare si fat-frumosul pe un cal alb, care o urmareste pe Alice din Londra pana in LA, care ii face curte in stilul oldie and goldie al gentilomilor si risca sa fie arestat fiind luat drept un urmaritor psihopat.

O poveste de dragoste comica, lejera si foarte buna mai ales pentru vacanta.

Lumi imaginare, atat de apropiate de realitate…

Pentru ca tocmai am terminat cu proba scrisa a examenului de licenta si intru pe ultima suta de metri cu definitivarea lucrarii, m-am gandit ca ar fi culmea sa nu scriu cate ceva despre doua romane atat de dragi mie, care imi sunt studiu de caz in incercarea de a demonstra ca nevoia noastra de a citi/asculta/mai nou viziona povesti, este una perfect umana si imposibil de inabusit, indiferent de varsta.

Suntem fiinte ”mitice” si avem nevoie de basme si povestiri nemuritoare care sa ne faca sa meditam la sensurile vietii, care sa ne ofere raspunsuri pentru viata de zi cu zi, ce na apare mai putin ”mitica”, desi intalnim la tot pasul lupta dintre bine si rau, printese si cavaleri, dragoni si ursitoare…in alte vesminte. Iata de ce pasiunea mea pentru Lord of the Rings al lui J.R.R Tolkien si The Chronicles of Narnia al lui C.S.Lewis a depasit stadiul naiv de pura fascinatie, devenind o obsesie aproape clinica, in momentul in care a trebui sa disec fiecare fragment in scopuri ”stiintifice”. Astfel am ajuns sa ma prind in mrejele verosimilului, ale creaturilor fantastice si ale reinterpretarilor idealurilor cavaleresti medievale sau ale mitologiilor celtice si nordice…toate pentru a descoperi o evidenta atat de simpla…cu cat ne afundam mai mult in Narnia cu ale sale animale cuvantatoare sau in Middle-Earth, in goana dupa Inel, cu atat ne apropiem mai mult de realitatea de care, initial, ne doream sa scapam.

Paradoxal, desi fictiunea fantasy este considerata ideala pentru escapism, pentru evadarea din banalul cotidian, la finalul cercetarii mele sunt tot mai convinsa ca tot ceea ce Tolkien si Lewis au brodat in lucrarile lor enciclopedice a avut drept rezultat surprinderea esentei fiintei umane:  pasiunile, dorintele ascunse, patimile, pacatele umanitatii deghizate in elfi, orci sau fauni. Este un verosimil atat de ciudat, dar atat de graitor…

In fond, si vechii greci scriau despre intrigile din Olimp, caci, desi se spune ca omul a fost creat dupa chipul si asemanarea divinitatii, aceastei divinitati ii sunt atribuite, indiferent de religie, trasaturi si defecte atat de umane, incat am putea jura ca raiul este pe pamant.

Despre dragoste in stil romanesc

Acum cateva zile vorbeam cu o prietena despre romane bune de dragoste si ma ruga sa ii recomand cateva titluri…Ciudat, dar primele titluri care mi-au venit in minte au fost Lorelei de Ionel Teodoreanu si Adam si Eva de Liviu Rebreanu. Prietena mea a ramas destul de surprinsa si a avut o reactie usor sceptica fata de recomandarile mele.

Probabil ca si ea, ca si mine inainte sa citesc aceste romane, se intreba de unde pana unde povesti frumoase, sincere de dragoste la Ionel Teodoreanu, dar mai ales la Liviu Rebreanu? A fost o surpriza extrem de placuta sa descopar stilul usor tragic al lui Ionel Teodoreanu, ale carui rasturnari amare de situatie te fac sa te intrebi daca exista vreo logica a acestui sentiment sau a vietii in general…Cat despre motivul metempsihozei la Rebreanu…cine ar fi crezut? O poveste despre o dragoste care trece veacurile din Mesopotamia arhaica pana in Romania contemporana (autorului), o poveste trista, cu accente de disperare, dar care, inca o data, surprinzator, are un deznodamant foarte frumos…Nu spun mai mult, pentru ca trebuie citita, dar, mai ales traita…

De fapt, ambele povesti, chiar daca sunteti amatori ai genului ori ba, chiar daca sunteti cinici cand vine vorba de romantism, va vor misca intr-o mai mica sau mai mare masura, macar datorita scriiturii al carui lirism nu va poate lasa indiferenti. Daca nu ma credeti, va invit sa le cititi!

Popular culture…sau cum sa fii un shopaholic veritabil

Inainte de a mai scrie cate ceva pentru lucrarea mea de licenta ce are ca tema miturile contemporane si cultura media/”popular culture”, mi-am adus aminte de o carte pe care am terminat-o de curand si care poate fi analizata din aceasta perspectiva: mitul consumerismului extrem ca mit contemporan, prin acest concept intelegand definitia data de Roland Barthes in lucrarea “Mitologii”.

Intr-adevar, “Shopaholic and baby” de Sophie Kinsella (trad. rom. “La cumparaturi cu bebe”) continua seria cartilor despre “shopaholica” Rebecca Bloomwood si ilustreaza obsesia omului contemporan de a cumpara lucruri de care nu are nevoie datorita mirajului publicitatii si a tehnicilor de marketing si vanzari. De altfel, eroina cartii se dovedeste a fi la fel de inovativa si nonconformista in a se arunca in incurcaturi de tot felul si a o scoate la capat intr-un mod admirabil, dezvoltand chiar o pofta ciudata de gravida: pofta de a face si mai multe cumparaturi.

Desi pare o carte superficiala, incadrata de altfel in categoria chick-lit, o carte menita sa te bine dispuna si atat, eu sustin posibilitatea de a face o analiza cat se poate de serioasa asupra lumii contemporane cu noile vicii cum ar fi cumparaturile online sau creditele contractate in banci din celalat capat al globului, pornind de la aceasta lectura.

Nu sunt o consumatoare inraita a genului, dar consider ca pentru a fi un om cu vederi largi in alte literaturii, trebuie sa “gusti” cate putin din fiecare si sa tragi concluziile. Pentru mine seria “Confessions of a shopaholic” a reprezentat o astfel de lectura, pe care am gustat-o din plin si am savurat-o pe indelete, trecand dincolo de aparenta facila catre intelesuri mai serioase ce pot fi desprinse la o lectura avizata.

A mon seul desir…

Din momentul in care am inceput sa citesc “Doamna si licornul” de Tracy Chevalier, apetitul pentru a afla mai multe despre misterioasele tapiserii pastrate azi la Muzeul Cluny mi-a fost deschis. Infatisand simturile umane metaforizate prin dialogul vizual femeie/licorn, aceste tapiserii au inspirat doua povesti pe cat de diferite, pe atat de captivante.

“Doamna si licornul” de Tracy Chevalier are in vedere reconstituirea unui Ev Mediu in care arta devine locul unde oamenii pot evada pentru a-si trai viata, dincolo de regulile si tabuurile vremii. In acea lume, dragostea, sentiment aproape inexistent, sentiment interzis de normele vietii de zi cu zi, devine licornul mult dorit de toate personajele cartii. Este interesant de vazut cum destinul familiilor ce intra in contact cu tapiseriile, de la nobila familie Le Viste pana la familia de tesatori de la Chapelle este intretesut asemeni itelor din urzeala. Cu toate acestea, limitarile vremii se impun, nu insa fara a permite o scurta intruziune a culorilor in destinele terne ale personajelor.

Fata de “Doamna si licornul”, povestea din “Al saptelea licorn” de Kelly Jones, ce se inspira din acelasi set de tapiserii, este adusa in contemporaneitatea unui Paris dominat de orgolii artisitice si de competitia din lumea muzeelor. Alexandra Pellier ajunge sa descopere un secret bine ascuns de-a lungul epocilor intr-o manastire-spatiu de recluziune in care timpul s-a oprit. Exista o a saptea tapiserie, iar aceasta tapiserie marcheaza vietile protagonistilor care, pe masura ce intra tot mai adanc in aventura descoperirii si recuperarii sale, se recupereaza pe sine, isi redescopera destinele si redescopera ceea ce englezii numesc ” a true love”. Un roman complex, plin de intrigi, care te poarta pe drumul caderii si regasirii.

Cele doua povesti au in centru motivul licornului, pornind de la o realitate abstracta, el se construieste diferit pe parcursul celor doua naratiuni, pentru a sublinia, inca o data, nevoia omului de a imagina si de a crea lumi fanteziste in care logica sa fie abolita, pentru a lasa locul frumusetii in stare pura. Licornul este “singura dorinta” pentru personajele din ambele carti, iar aceasta dorinta imbraca formele viselor fiecaruia dintrei ei.

Quel est votre seul desir?

Unde sunt limitele prostiei la oamenii inteligenti?

“Un prost nu spune multe lucruri inteligente, dar un om inteligent spune multe prostii” (Garabet Ibraileanu)

De la Triumful prostiei. Mic tratat despre prostia inteligentei nu stiam la ce sa ma astept, stiam doar ca va fi cu siguranta o lectura originala, pe care nu am sa o pot lasa din mana. Si chiar asa a fost.

Amestec amuzant de filosofie, psihologie, istorie si o cruda banalitate, scriitura dezvaluie un umor negru si o ironie fina la adresa prostiei oamenilor inteligenti, care are surse bine definite, dupa cum realizeaza cele trei personaje ale cartii: naratorul, cinicul sau prieten Gulliver si iubita lui Clara. In incursiunea lor,  prin dilectica si meditatie, cei trei reusesc sa identifice cateva surse clare ale prostiei oamenilor inteligenti: conformismul, spiritul de turma, reducerea/simplificarea, chiar si egalitarismul prost inteles. Toate aceste surse au la baza superficialitatea cu care oamenii inteligenti ajung, in timp, sa trateze orice subiect, din comoditate sau din nevoia de a se alatura opiniei generale.

Este interesant de observat cum discutia dintre cele trei personaje care construieste o intreaga filosofie a prostiei inteligentei se intoarce adesea in acelasi punct: cel al artei contemporane, care este acceptata de prostii inteligenti din spirit de turma, nicidecum cu spirit critic. Astfel, exact ceea ce ar trebui sa reprezinte punctul culminant al frondei, al rebeliunii fata de conformism, devine o noua forma de conformism, atat de comuna in epoca contemporana: arta ce a aparut din nevoia de a deconstrui paradigme si retete ajunge sa se incadreze in alta paradigma, alta reteta, atat de previzibila. Este, de altfel, aceeasi situatie pentru acest concept abstract, ca si pentru prostia inteligentei, care isi stabileste canoanele si nu le depaseste limitele de frica sa nu se dezica de ordinea fireasca a epocii.

O lectura revelatoare, Triumful prostiei demonstreaza ca toate convingerile noastre nu sunt decat conformism fata de “trendurile” vremii…si ca trebuie sa invatam sa ne indepartam de comod, pentru a ne formula propriile pareri, cu riscul de a deranja oranduiala “la moda”. E o provocare pe care eu o accept. Ce ziceti?…